IERTAREA , de Kevin Smith

Această Studiu se referă la una dintre cele mai importante subiecte.....
Download




NECESITATEA CRUCII , R.C. Sproul

Unii teologi au avut o importanţă enormă în cursul istoriei Bisericii. Oameni ca Augustin, Aquinas, Luther, Calvin, Edwards, şi aşa mai departe. Obişnuim să spunem că Sfântul Augustin a fost cel mai mare teolog din primul mileniu al istoriei Bisericii. Iar apoi, în timpul evului mediu, nu mai auzim de prea mulţi gânditori de valoare, desigur, cu excepţia lui Thomas Aquinas şi a altor câţiva. Dar un filosof teolog care în acele zile de început a avut o contribuţie enormă la istoria Bisericii a fost un om cunoscut sub numele de Anselm de Canterbury. Anselm ne‑a lăsat ca moştenire trei lucrări foarte importante, toate destul de scurte şi reduse ca volum. Primele două au fost lucrări apologetice. Una se numeşte „Monologion”. Cealaltă este „Prostlogion” şi în ea, printre altele, el îşi aduce propriile argumente pentru existenţa lui Dumnezeu. Anselm a ajuns renumit ca fiind arhitectul argumentaţiei ontologico-istorice pentru existenţa lui Dumnezeu......  
Download




VITEJII LUI DAVID   
 
Înfăptuind lucruri măreţe pentru Dumnezeu .....     Download

 


 MÂNDRIA  
    
Toţi tinerii suferă de boala mândriei.....     Download